De ce au moldovenii graiul dulce – „legumi,lapti, carni şî altili”? “Or fi moldovenii haioşi pe la televizor, dar, cel puţin, acordă corect subiectul cu predicatul”

De cele mai multe ori moldovenii sunt ridiculizați pentru felul în care vorbesc limba română, dar din punct de vedere gramatical ei folosesc cel mai curat limbaj românesc.
Profesorul de limba română Teodora Spânu, secretarul literar al Teatrului “Victor Ion Popa” Bârlad, explică de ce este atât de important să ne păstrăm graiul şi regionalismele.

“Or fi moldovenii haioşi pe la televizor, dar, cel puţin, acordă corect subiectul cu predicatul. Alţii stau mai prost cu gramatică, dar nu am auzit bancuri despre ei pe tema asta. Graiurile nu trebuie sa fie părăsite prin înlocuirea cu varianta literară (cea mai îngrijită formă a limbii, a normei supradialectale), pentru că ele, graiurile, reprezintă o sursă inepuizabilă de îmbogaţire a limbii şi trebuie păstrate şi cultivate prin toate mijloacele”, spune Teodora Spânu.

Spre exemplificare, Teodora Spînu a amintit că există o singură limbă română, una şi bună. Se poate vorbi, în schimb, de patru mari dialecte, adică ramuri din străvechime, ale limbii române: dialectul daco-român (pe care îl vorbim noi), dialectul aromân sau macedo-român (vorbit în ţările balcanice: Grecia, Albania, Bulgaria şi în unele republici din fosta Iugoslavie), dialectul megleno-român (adică româna din Cîmpia Meglen, pe malul Vardarului, la nord de Salonic) şi dialectul istro-român, vorbit în Peninsula Istria, în nordul Mării Adriatice, scrie adevarul.ro

În interiorul limbii române de pe teritoriul dacic se pot distinge câteva variante (de gradul 2), care se numesc sub-dialecte sau, mai simplu, graiuri. Aceste graiuri sunt: muntenesc, moldovenesc, bănăţean, crişan şi maramureşan. “Nu există niciun grai transilvănean, niciun grai dobrogean şi nici cel basarabean. Ca să mă exprim la subiect, graiu’ moldovinesc e folosît în Molduova şî-n Basarabia, pînî hăt-hăt diparti, dincolo di Nistru, în Bucovina şî în partia di nord a Transîlvaniii”, a precizat pe ton glumeţ profesoara de română.

Particularităţile din zona Moldovei:

Consoanele “ş”, “ţ” sunt palatalizate. De exemplu, la pluralul cuvintelor terminate în “ş” sau “ţ”: Doi ostaşî / Doi soldaţî
“E” surd se reduce la “i”: fete – feti -“Ă” se deschide în “a”
“pădure” devine “paduri” ori “grătar” devine “gratar”
Grupul “ce”(transcris fonetic “č”) este pronuntat ca un “ş” palatalizat
ce vrei? = şi vrei? Există regionalisme care se regăsesc în zone diferite ale ţării. De exemplu, “copil”, atât la moldoveni cât şi la maramureşeni devine ”copchil”. Accentul e cel care face diferenţa.
“Limba lată a moldovenilor, dacă vreţi, acel pe care îl auzim în special la fraţii de peste Prut, este, evident de influenţă slavă, ei fiind obligaţi să înveţe şi să vorbească limba rusă”, explică Teodora Spînu.